Mergi la continut
COMAT

Kia Motors este partenerul oficial al UEFA Europa League pentru perioada 2018-21


- Kia Motors începe acordul de sponsorizare de trei ani ca partener oficial al UEFA Europa League pentru următoarele trei sezoane
- Programul „Kia Official Match Ball Carrier”, disponibil pentru tinerii din Europa
- Jocul online ‘UEL Daily Fantasy’ oferă fanilor șansa de a câștiga premii unice
- O flotă de 90 de automobile Kia va fi disponibilă pentru cel mai mare turneu al cluburilor de fotbal din lume



Frankfurt, 21 septembrie 2018 - Kia Motors și-a intrat în rolul de partener oficial al UEFA Europa League, odată cu începerea, astăzi, a sezonului 2018-19. Acordul de sponsorizare Kia se întinde pe o perioadă de trei ani, până la finala UEFA Europa League din 2021 și dă ocazia lansării unei serii de programe și inițiative noi pentru a aduce fanii mai aproape ca niciodată de acest turneu.

UEFA Europa League este cea mai mare competiție a cluburilor de fotbal profesioniste din lume, implicând 48 de echipe din 27 de țări. În total, se vor disputa 205 meciuri în timpul turneului 2018-19, atrăgând o audiență TV cumulată de aproximativ un miliard de fani. Ca partener oficial, Kia Motors va ajuta UEFA să-și consolideze implicarea alături de fanii din Europa și din întreaga lume.

Pentru prima dată, Kia lansează programul ‘Official Match Ball Carrier’ destinat exclusiv tinerilor. Programul oferă tinerilor fani ai fotbalului din Europa - cu vârsta cuprinsă între 8 și 12 ani - oportunitatea de a participa la ceremonia dinaintea fiecărui meci din cele 205 ale turneului. Programul Kia ‘Official Match Ball Carriers’  oferă tinerilor ocazia de a se bucura de o experiență unică în viață, de a purta mingea oficială în fața stadioanelor pline de pe continent, conducând suita formată din arbitri, oficialii meciului și jucători.

Kia sprijină, de asemenea, jocul online al UEFA - UEL Daily Fantasy, accesibil pe website-ul www.UEFA.com. Fanii selectează jucători ai cluburilor care evoluează în ziua respectivă, fiecărui jucător fiindu-i acordată o evaluare pe baza implicării în meci - cum ar fi golurile marcate sau pasele de gol sau chiar primirea cartonașelor galbene sau roșii. Fanii care participă la competiția UEL Daily Fantasy sunt plasați într-un clasament zilnic, fiecare performer putând câștiga premii unice cu tematică fotbalistică.

În plus, Kia va realiza promoții pentru bilete on-line și off-line pentru fanii fotbalului din fiecare țară. Producătorul auto va colabora cu UEFA la realizarea primului tur al trofeului UEFA Europa League, oferind șansa suporterilor din întreaga Europă de a vedea trofeul și, în același timp, de a întâlni unii dintre jucătorii legendari ai fotbalului.



Rolul de partener oficial oferă companiei oportunități noi pentru creșterea notorietății brandului Kia, fiind implicat într-o audiență imensă cu fanii fotbalului din întreaga lume. Kia are o istorie lungă ca sponsor oficial al evenimentelor sportive majore la nivel local sau global, incluzând FIFA World Cup, UEFA European Championship și Copa America. Kia a fost de asemenea sponsorul principal al turneului de tenis de grand slam Australian Open în fiecare an, încă din 2002 și sponsor al jucătorilor dintr-o mare varietate de discipline sportive în diferite regiuni ale lumii.

Pentru UEFA Europa League, Kia Motors va oferi o flotă de 90 de automobile pentru finalele din 2019, 2020 și 2021. Flota va fi folosită pentru a transporta arbitri, oficiali, delegați și VIP-uri și va sprijini desfășurarea finalei turneului. Finala sezonului 2018-19 UEFA Europa League se va desfășura pe stadionul olimpic din Baku, Azerbaijan, pe 29 mai 2019.



 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.

Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) - un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 180 de țări. Astăzi, Kia are peste 51,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 45 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA - organismul de conducere al FIFA World Cup™. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation - "The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) - reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.


Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.