Mergi la continut
COMAT

Hyundai Motor Group dezvoltă în premieră mondială tehnologia Active Shift Control pentru automobilele hibride, pentru îmbunătățirea consumului de combustibil și sporirea plăcerii de a conduce


- Dezvoltată in-house, în premieră mondială, tehnologia perfecționează eficiența schimbării treptelor de viteză pentru automobilele hibride și este gata pentru a fi introdusă producția în serie
- Tehnologia Active Shift Control reduce timpul de schimbare a treptelor de viteză cu 30%, sporește plăcerea de a conduce și îmbunătățește economia de combustibil

Seoul, 19 iulie 2019 - Hyundai Motor Group a dezvoltat pentru prima dată în lume tehnologia Active Shift Control (ASC). Inovația optimizează eficiența transmisiei automate prin monitorizarea schimbării treptelor de viteză de 500 de ori pe secundă și ajustarea cu precizie a vitezei de rotație a transmisiei pentru schimbarea mai rapidă a treptelor de viteză. Noua tehnologie va fi disponibilă în curând pe modele hibride Kia și Hyundai.



Tehnologia ASC folosește un nou software pentru Unitatea de Control Hybrid (Hybrid Control Unit - HCU), care controlează motorul electric pentru a alinia vitezele de rotație ale motorului și transmisiei, pentru a reduce timpul de schimbare a treptelor de viteză cu 30%. Tehnologia oferă de asemenea, schimbarea mai lină a treptelor de viteză, în ciuda timpului mai rapid de schimbare.

„Dezvoltarea primei tehnologii ASC din lume este o inovație remarcabilă care integrează un motor de control precis pentru transmisia automată,” spune KyoungJoon Chang, Vice President și Head of Powertrain Control System Group al Hyundai Motor Group. „Va contribui atât la economisirea combustibilului, cât și la o experiență de condus mai plăcută pentru clienții noștri.”

Inovație: Program de control logic independent aplicat motorului electric
Automobilele hibride convenționale nu au convertizor de cuplu pentru îmbunătățirea economiei de combustibil, deoarece convertizorul de cuplu pierde energie în timpul procesului de transmisie. Deși eficient din punctul de vedere al combustibilului, un astfel de sistem are nevoie de un timp mai mare pentru a asigura o schimbare lină a treptelor de viteză.

Tehnologia ASC permite motorului electric hibrid să preia controlul schimbării treptelor de viteză prin aplicarea noului software pentru Unitatea de control (Hybrid Control Unit - HCU) în vederea reducerii timpilor de schimbare a treptelor de viteză. HCU monitorizează viteza de rotație a transmisiei de 500 de ori pe secundă, cu ajutorul unui senzor instalat în motorul electric, pentru a sincroniza rapid viteza sa de rotație cu cea a motorului.



Ca urmare a acestei sincronizări, timpul de shimbare a treptelor de viteză este redus cu 30%, de la 500 ms la 350 ms. Acest lucru nu contribuie doar la îmbunătățirea performanțelor accelerației automobilelor hibride, dar și la fiabilitatea transmisiei, reducând și frecările din timpul schimbării treptelor de viteză.


 

Despre Kia Romauto
Kia Romauto (www.kia.ro) este distribuitorul oficial al autovehiculelor produse de Kia Motors Corporation în România, din anul 2004. Activitatea sa este concentrată pe vânzarea, prin intermediul rețelei naționale de dealeri, a autoturismelor, pieselor și accesoriilor originale Kia. Compania distribuie în Romania direct și prin intermediul rețelei de dealeri, toată gama de autoturisme Kia.


Despre Kia Motors Europe
Kia Motors Europe este divizia de vânzări, marketing și service a Kia Motors Corporation. Având sediul central în Frankfurt, Germania, acoperă 30 de piețe de comercializare din Europa.

Despre Kia Motors Corporation
Kia Motors Corporation (www.kia.com) - un producător auto de clasă mondială a fost fondată în 1944 fiind cel mai vechi producător de vehicule cu motor din Coreea. Cele peste 3 milioane de autoturisme Kia sunt produse anual în 14 fabrici de producție și asamblare din cinci țări și sunt comercializate printr-o rețea de distribuitori și dealeri ce acoperă aproximativ 190 de țări. Astăzi, Kia are peste 52,000 de angajați la nivel mondial și venituri anuale de peste 49 miliarde USD. Este sponsorul principal al turneului de tenis Australian Open și partenerul auto oficial al FIFA - organismul de conducere al FIFA World Cup™ și UEFA Europa League, cea mai mare competiție a cluburilor profesioniste de fotbal din lume și partener principal al League of Legends European Championship 2019. Sloganul brand-ului Kia Motors Corporation - "The Power to Surprise” (Puterea de a surprinde) - reprezintă angajamentul global al companiei de a surprinde prin experiențe incitante ce depășesc orice așteptare.


Pentru mai multe informații despre Kia Motors și produsele noastre, vă rugăm să vizitați Centrul nostru media global, disponibil la www.kianewscenter.com.